OMNIA

Așezământul social „Sfântul Nicolae” Fălciu, al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a împlinit 1 an

noiembrie 25th, 2019 | de Husi Pe Surse
Așezământul social „Sfântul Nicolae” Fălciu, al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a împlinit 1 an
Local

Așezământul Social „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Fălciu, primul centru social al Episcopiei Huşilor, aflat sub tutela Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huşi, a împlinit, în data de 21 noiembrie 2019, un an de la inaugurare.

„Acum un an, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor, a început o poveste frumoasă: o poveste a unor copii mici cu vise mari, o poveste care face visele să devină realitate. Aşezământul social «Sfântul Ierarh Nicolae» din Fălciu dispune de două module de asistenţă socială cu 50 de beneficiari, un Centru de zi pentru 25 de copii şi un Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru 25 de persoane vârstnice”, a declarat părintele Vladimir Beregoi, consilierul economic şi social al Episcopiei Huşilor, preşedinte al Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huşi.

 „De-a lungul acestui an, s-au derulat activități educative și recreative, activități ce au încurajat socializarea în rândul copiilor și i-au făcut pe cei mici, cu vise mari, să zâmbească. Pentru vârstnici s-a pus accentul pe îmbunătățirea calității vieții și aducerea unui strop de bucurie pe chipurile brăzdate de greutăți, prin oferirea unei mese calde, prin companie și ajutor în gospodărie.

Reușitele acestei perioade care tocmai a trecut ne-au dat curajul de a merge mai departe, de a clădi șanse pentru viitorul celor mici și de a sprijini pe cei aflați în nevoie, și speranța că „acest gest de dragoste, să rămână pentru veșnicie”, după cum spunea Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor la deschiderea acestui Așezământ”, a menționat părintele Marcel Ilicea, coordonatorul Centrului de zi.

Comments

comments