BULETIN INFORMATIV
08.09.2015
Autoturism Opel Antara, căutat în Slovacia, depistat la P.T.F. Albiţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa – judeţul Vaslui au întocmit lucrare penală unui cetăţean român care a fost depistat transportând un autoturism ce figura în bazele de date ca”bun căutat pentru confiscare”.
În ziua de 7 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, la P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul român Dumitru B., în vârstă de 55 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format din microbuz şi remorcă, pe care transporta un autoturism marca Opel Antara, fără plăcuţe de înmatriculare.
La controlul specific, existând suspiciuni cu privire la provenienţa autoturismului transportat, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că autoturismul marca Opel Antara figurează în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de Slovacia.
Cu privire la aspectele constatate, Dumitru B. a declarat că are doar calitatea de transportator al autoturismului în cauză şi că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este căutat pentru confiscare.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 36.000 lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.