OMNIA csm husi tenis

Bacalaureat 2020. Subiectele de la proba de Limba română

iunie 22nd, 2020 | de Husi Pe Surse
Bacalaureat 2020. Subiectele de la proba de Limba română
Local

Bacalaureat 2020 a început luni, 22 iunie, cu examenul la Limba și literatura română, prima probă scrisă a absolvenților liceu. Examenul a început la ora 9:00. Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate pe edu.ro în cursul zilei.

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

Aproximativ 155.500 candidaţi s-au înscris pentru susţinerea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat, dintre aceştia aproape 123.800 de absolvenţi de liceu fiind din promoţia curentă, iar 31.800 – din promoţiile anterioare.

Printre subiectele la română la BAC 2020 la real a picat „O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale. De asemenea, între subiectele la română este um text argumentativ despre rolul mass-media in imaginea publica.

Calendarul probelor și ziua în care se anunță rezultatele la prima sesiune a Bacalaureatului 2020
Examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, începe luni cu proba scrisă la Limba şi literatura română, iar marţi se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă pentru absolvenţii de liceu din partea minorităţilor naţionale.

Miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului, iar ultima probă scrisă din această sesiune – cea la alegere a profilului şi a specializării – este programată joi.

Potrivit MEC, examenul este organizat în 1.095 centre de examen.

În Capitală vor susţine probele examenului de Bacalaureat peste 17.000 de candidaţi.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie, până în ora 12,00. Se va face cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16,00 – 20,00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8,00 – 12,00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice.

SURSA:DIGI24.RO

Comments

comments