OMNIA csm husi tenis

Boboteaza și Sfântul Ioan – sfârșitul sărbătorilor de iarnă

ianuarie 6th, 2017 | de Huși pe Surse
Boboteaza și Sfântul Ioan – sfârșitul sărbătorilor de iarnă
Cultural

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Mântuitorului Iisus Hristos.

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

Din suita celor 12 sărbători creştine importante face parte şi Boboteaza (Botezul Domnului), ţinută în fiecare an în ziua a şasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. Potrivit scrierilor, în 6 ianuarie, Mântuitorul Iisus Hristos a fost făcut cunoscut lumii. De aceea, Biserica mai numeşte Boboteaza şi „Arătarea Domnului”, ” Dumnezeiasca Arătare” sau „Epifania”, care provine din limba greacă şi înseamnă „arătare”, „descoperire”, „revelare”.

Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. În ajun, adică în 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca în ajunul Crăciunului sau în Vinerea Mare dinaintea Paştilor.

Aproape în aceeaşi perioadă, în pustiul Iordanului îşi începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învăţătura sa, acesta ajunsese să uimească şi să atragă mulţi oameni. Deşi învăţăturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezătorul venea cu ceva nou: curajul să le spună pe faţă şi să le reamintească permanent oamenilor că „s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut şi l-a arătat mulţimilor. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toţi cei patru evanghelişti.

sursa: www.mediafax.ro

Comments

comments