OMNIA

Certificat de înmatriculare fals depistat în urma unui control de frontieră

decembrie 7th, 2018 | de Husi Pe Surse
Certificat de înmatriculare fals depistat în urma unui control de frontieră
Local

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări în cazul unui bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals pentru autoturismul  pe care  îl conducea.

În data de 03 decembrie a.c., în jurul orei 17.30, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit, pentru un control de rutină, pe raza localității de frontieră Pogănești, județul Vaslui,  un autoturism marca Volvo, condus de cetăţeanul român B.A., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control pentru autoturismul în cauză, tânărul a fost dus la sediul sectorului pentru efectuarea de verificări suplimentare.

În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziționat autoturismul în urmă cu o zi, de la un bărbat din Bârlad, oferind la schimb un alt autoturism și diferența de 250 de euro, iar în momentul preluării autoturismului a intrat în posesia documentelor pe care le-a prezentat la controlul de frontieră. Acesta a mai declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că certificatul de înmatriculare prezentat la control este fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

Comments

comments