OMNIA

Cupa Prieteniei la oină – găzduită pe stadionul comunal din Pădureni

septembrie 25th, 2019 | de Husi Pe Surse
Cupa Prieteniei la oină – găzduită pe stadionul comunal din Pădureni
Local

Cupa Prieteniei la oină!

Ieri, stadionul comunal din Pădureni a găzduit Cupa Prieteniei la oină, competiție organizată de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, prin Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui.
Întrecerea a adus față în față echipa ITPF Iași, vicecampioană națională la oină la nivel de MAI, și cea a Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Trofeul a ajuns la structura Poliției de Frontieră, care s-a impus cu scorul de 15-0.
”Din echipa ITPF Iași au făcut parte și colegi de la STPF Vaslui. La nivelul serviciului, oina se practică de peste cinci ani și dorim să promovăm acest sport în rândul salariaților noștri, pentru a-l dezvolta și mai mult. A fost și un bun prilej de promovare, fiindcă am avut alături de noi pe reprezentanții Jandarmeriei de la Vaslui, ai Inspectoratului Județean de Poliție, de la unitatea militară din Huși, dar și invitați de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din R.Moldova”, a spus cms șef Vasile Cernat, șeful STPF Vaslui.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de subprefectul MIRCEA GOLOGAN, care a înmânat celor două echipe trofeele și diplomele de participare.
”Mă bucur că există asemenea inițiative și sper ca sportul nostru național, oina, să prindă la nivel de județ, prin înființarea de noi structuri sportive, astfel încât peste ani să vorbim de tradiție la nivel de Vaslui”, a spus subprefectul Mircea GOLOGAN.
Înainte de meci, cei prezenți au asistat la un meci demonstrativ, fiindu-le explicate regulile acestui joc.
FB_IMG_1569390768037

FB_IMG_1569390746884

FB_IMG_1569390737313

FB_IMG_1569390730801

FB_IMG_1569390725383
FB_IMG_1569391020846

Comments

comments