OMNIA

Curs de formare pentru cadrele didatice de la Colegiul Naţional “CuzaVodă” Husi

iulie 23rd, 2017 | de Husi Pe Surse
Curs de formare pentru cadrele didatice de la Colegiul Naţional “CuzaVodă” Husi
Local

În perioada 10-14 iulie 2017, cadre didactice de la Colegiul Naţional „CuzaVodă” Huşi, au participat la proiectul de formare profesională , cu finanţare europeană, Erasmus+ Acţiunea cheiei 1 – Educaţie şcolară cu titlul „Performanţă şi inovare în predare – învăţare” .

Astfel prof. Adumitroaei Diana – chimie, prof. Popa Elena – limba romana, prof. Melinte Ana Maria – filosofie si  prof. Luca Claudiu –istorie, au participat la cursul de formare “ICT basics &creative applications” desfășurat în Coimbra- Portugalia.

 

În urma cursului profesorii si-au aprofundat cunoştinţele despre utilizarea calculatorului atât în vederea dezvoltării personale dar mai ales în dezvoltarea profesională. De asemenea profesorii  s-au perfecționat în folosirea calculatorului în diferite momente ale  procesului de predare-învățare-evaluare și au învățat cum să transfere aceste informații elevilor astfel încât acestia să fie cât mai implicați în dezvoltarea proprie creîndu-și propriile materiale didactice.

Fiind un curs la care au fost participanți din mai multe țări, comunicarea s-a făcut în limba engleză ceea ce a facilitat și aprofundarea cunoștințelor de limbă engleză.

Metodele didactice studiate sunt centrate pe elev. Elevul este implicat activ în dezvolarea lui profesională. Pe parcursul actului didactic poate avea loc schimbul de rol între profesor și elev, elevul se documentează, comunică și apoi adresează întrebări pentru aprofundare și fixare.

Se fixează un obiectiv și se discută cum poate fi atins. Se poate realiza o altfel de evaluare.

 

Pentru punerea în practică a acestor metode este nevoie de suport logistic: calculatoare, telefoane, internet iar acestea se regăsesc în mare măsură  în dotările școlii noastre.

 

Participarea la astfel de cursuri are ca scop creșterea calității procesului didactic din instituția noastră școlară prin  folosirea de metode moderne de învățare și utilizarea cât mai eficientă a tuturor materialelor didactice existente.

20045885_1627605093939384_618159627_n[1]

20170710_181956

20170714_110628[1]

 

Comments

comments