Cursul de inițiere în tehnică și artă fotografică se va desfășura în incinta Bibliotecii Municipale, sub îndrumarea fotografului profesionist Frentescu Bogdan Ionuț.
Cursul va fi cuprins în perioada 5 martie-27 martie 2016, sâmbăta și duminica. O sesiune va dura 2 ore, urmând ca tinerii pasionați să stabilească împreună cu profesorul lor intervalul cel mai potrivit pentru a desfășura această activitate.
Cursul de inițiere în tehnică și artă fotografică costă 160 de lei iar la finalul acestuia elevii vor da un examen scris și vor fi nevoiți să prezinte un portofoliu cu fotografii pe diferite teme. De asemenea, se vor înmâna diplome de merit unde va fi trecută și nota din examen.
„A fi o persoană pasionată de fotografie, este ceva sublim. Este ceva ce nu se poate explica în cuvinte, ci doar prin trăiri. Această pasiune te pune pe jar și te îndrumă mereu spre noi orizonturi, iar de cele mai multe ori încercăm să fim autodidacți. Culegem informații, vedem tutoriale, citim, însă mereu trebuie să ne informăm. Sunt de părere că pentru a porni cu dreptul în acest domeniu este necesară o inițiere, privind atât informațiile tehnice cât și cele artistice. Este absolut necesar ca teoriile scrise să fie și explicate în același timp pe aparatură profesională. Vin în sprijinul celor pasionați sau a celor care pur și simplu iubesc fotografia.” – fotograf profesionist – Frentescu Bogdan-Ionuț.