OMNIA

Excursie pentru copiii de la Așezământul Social „Sfântul Stelian” din Boțești

iulie 31st, 2019 | de Husi Pe Surse
Excursie pentru copiii de la Așezământul Social „Sfântul Stelian” din Boțești
Local

Cei 25 de copii de la Centrul de zi al Așezământului Social „Sfântul Stelian” din Boțești au participat, în perioada 29-30 iulie 2019, la o excursie în Nordul Moldovei, oferită de Asociația „Filantropia Ortodoxă Huși”.

Copiii au vizitat în prima zi obiective din județul Neamț, iar în cea de-a doua, din județul Suceava.

„Am încercat, prin această excursie, să țesem în sufletele copiilor credința în Dumnezeu și dragostea față de țară și valorile culturale românești. Ne-am oprit în satul Humulești pentru a-l cunoaște pe Creangă, satul unde s-a născut și casa în care a crescut, am vizitat Cetatea Neamțului, monument ce apare ca o pictură în verdele munților. Urmatorul popas l-am făcut la Mănăstirea Sihla și la peștera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, unde am încercat să le arătăm copiiilor nevoința sfinților”, a menționat doamna Felicia Trofin, coordonatoarea Așezământului „Sfântul Stelian” Boțești.

Marți au fost vizitate Mănăstirile Putna, Sihăstria Putnei și Chilia Sfântului Daniil Sihastrul. De asemenea, copiii au fost încântați de Cetatea Sucevei și de Muzeul Satului Bucovinean.

Așezământul Social „Sfântul Stelian” – Boţeşti este parte integrantă a Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”. Este înființat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și dispune de două module de asistență socială: un Centru de zi pentru 25 de copii și un Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru 11 de persoane vârstnice.
IMG-20190729-WA0030

IMG-20190729-WA0035

IMG-20190729-WA0038

Comments

comments