OMNIA csm husi tenis

Centrul de zi „Star of Hope” Huși a organizat Workshop-ul „Reabilitarea Bazată pe Comunitate”

ianuarie 23rd, 2016 | de Husi pe surse
Centrul de zi „Star of Hope” Huși a organizat Workshop-ul „Reabilitarea Bazată pe Comunitate”
Local

Fundaţia Star of Hope Romania în parteneriat cu Stiftelsen Hapets Stjerne a organizat Workshop-ul „Reabilitarea Bazată pe Comunitate – o soluţie pentru egalizarea de şanse şi incluziunea socială a copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi”. Evenimentul a avut loc în data de 19 Ianuarie 2016, ora 13:00, la Centrul de zi „Star of Hope” Huși din str. Bd. 1 Mai, Bl. 25, Sc. D.

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

12324Scopul acestui eveniment a fost cel de a prezenta definiţia, obiectivele, principiile, modelele de bună practică ale strategiei Reabilitare Bazată pe Comunitate. De asemenea, în cadrul workshop-ului, au fost identificate organizaţii, autorităţi/instituţii, specialişti împreună cu care să se poată pune bazele reţelei informale Reabilitare Bazată pe Comunitate.

De ce Reabilitare Bazată pe Comunitate? În ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani, încă mai există multe persoane cu dizabilităţi care nu beneficiază de servicii elementare de reabilitare şi cărora nu li se asigură o participare egală la educaţie, formare, muncă, posibilităţi de petrecere a timpului liber sau alte activităţi sociale.
Sunt mai mult de două decenii de când conceptul de Reabilitare Bazată pe Comunitate a fost prezentat ca strategie de îmbunătăţire a vieţii persoanelor cu dizabilităţi. În cadrul acestei strategii, liderii comunităţii lucrează împreună cu persoanele cu dizabilităţi, cu familiile acestora şi cu alte persoane interesate, pentru a asigura şanse egale pentru toţi membrii comunităţii care au dizabilităţi. Această strategie este promovată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.1343

Au participat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, autorităţilor/instituţiilor locale, , specialişti din domeniul promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Workshop-ul este activitate a proiectului „Coaliţia – drepturi egale şi reprezentare pentru copii cu dizabilităţi”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG din România. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea şi întărirea capacităţii organizaţionale a Federaţiei Organizaţiilor de Părinţi care au Copii cu Dizabilităţi.

Vă aşteptăm cu drag!

Persoane de contact:

Gabriela Răducanu, manager proiect

tel 0745254692

e-mail [email protected]

Zamfira Rotaru, lucrător social

tel 0769629549

www.starofhope.ro

www.fopcd.ro

Comments

comments