OMNIA csm husi tenis

Hușana Huși demonstrează forma bună în care se află, învingând pe CSM Ceahlăul Piatra Neamț

aprilie 19th, 2021 | de Husi Pe Surse
Hușana Huși demonstrează forma bună în care se află, învingând pe CSM Ceahlăul Piatra Neamț
Local

Hușana Huși demonstrează forma bună în care se află, învingând pe CSM Ceahlăul Piatra Neamț, scor 3-1 (1-0).

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

Este al treilea joc pentru formația vasluiană fără înfrângere, după egalul cu Foresta Suceava, scor 0-0, și victoria de la Miroslava, scor 3-2.

Fotbaliștii pregătiți de Florin Croitoru au avut nevoie de un sfert de oră, pentru a pune stăpânire pe joc. iar pe fondul unei dominări teritoriale, reușesc deschiderea scorului. George Dănăilă se înalță peste fundașii adverși și reia cu capul direct în plasă (min.26).

Patru minute mai târziu, nemțenii rămân în inferioritate, după cei Mateiciuc vede roșu pentru un fault grosolan.

Și în zece, Ceahlăul arată un fotbal plăcut, iar ușor-ușor revine la coordonare și pune presiune la poarta lui Turiță. La reluare, Agafiței trimite un lob peste portarul hușenilor și restabilește egalitatea (min.60).

Hușana nu renunță la luptă și atacă în valuri, construind atac după atac. Cu un sfert de oră înainte de fluierul final, Cristi Barb lasă Ceahlăul în 9 oameni, după ce vede cartonașul roșu pentru proteste și injurii la adresa centralului, nemulțumit că a dictat fault și l-a avertizat cu galben.

Această a doua eliminare dă și mai mult curaj gazdele, care se aruncă în atac cu toate armele, soarta partidei fiind rezolvată într-un minut. Mai întâi, Jose Cozma (min.84) marchează pentru 2-1 din apropiere de careul de 6 m, pentru ca Sergiu Gârdea, printr-un super șut, să înscrie pentru 3-1 (min.85).

O victorie pe deplin meritată, în fața unui adversar care a ”murit” frumos, a jucat fotbal și nu a cedat la atac nici în momentul în care a rămas în 9 oameni.

Comments

comments