HUȘENII ȘI UNIREA DEPLINĂ DIN 1862 (Costin CLIT)

Istorie Huseana

HUȘENII ȘI UNIREA DEPLINĂ DIN 1862
Costin CLIT

Dubla alegere a hușeanului Alexandru Ioan Cuza din 5 și 24 ianuarie 1859, la Iași și București, un model de demnitate națională, a fost urmată de o febrilă activitate în plan intern și extern între 1859 și 1862 pentru realizarea unirii depline, concretizată într-un șir de succese, binecunoscute cititorului avizat, asupra cărora nu vom insista.

Formarea primului guvern unic condus de conservatorul Barbu Catargiu din 22 ianuarie / 3 februarie 1862 a fost urmată de deschiderea Adunării României la 24 ianuarie / 5 februarie, când deputații munteni și moldoveni s-au strâns „laolată”. Bucureștiul s-a aflat „într-o mișcare extraordinară”, unirea definitivă fiind salutată cu o „salvă de 101 tunuri” după Te-Deumul oficiat de mitropolitul Nifon (1850-1875), care îl considera Unsul lui Dumnzeu pe „Prințul” Cuza, unde au asistat miniștri, deputați, membrii Statului Major și funcționarii statului. Dealul Mitropoliei și străzile din jur erau acoperite de mulțimea entuziastă. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a sosit cu trăsura la ora 12 00, purtând Ordinul „Medgidie” (din turcescul Mecidi nișam – „Ordinul glorios”), primit de la sultanul Abbdul-Medjid (1839-1861) cu prilejul audienței din 1860, și Marea Cruce a Ordinului Regal al Italiei a Sfântului Mauriciu și Lazăr.

Prin discursul său din prima sesiune a Adunării unice, Alexandru Ioan Cuza anunța începerea unei noi vieți „pentru România. Ea intră, în fine, pe calea care o va conduce către îndeplinirea destinelor sale”. „Europa a pus soarta noastră în mâinile noastre. Am toată încrederea că, urmărind cu stăruință și înțelepciune îndeplinirea acestei grele sarcini, procedând cu liniștea și maturitatea atât de necesare în discutarea și rezolvarea acestor chestiuni, departe de a compromite instituțiunile Țării și viitorului ei, vom dobândi adevărata întemeiere a naționalității noastre. Să ne folosim dar de învățămintele ce trebuie să decurgă pentru noi, din experiența timpului trecut”. Discursul a fost urmat de scandările Adunării: „să trăiască România, să trăiască Alesul Românilor”, urmate de răspunsul abil și diplomatic al domnitorului: „Să trăiască Înalta Poartă și Puterile Garante; căci România este una și nedespărțită”.

Evenimentul este dublat de telegramele de felicitare și diversele adrese primite de Alexandru Ioan Cuza, publicate în „Monitorulŭ. Jurnalŭ oficialŭ”, nr. 20, din 26 ianuarie 1862. Primele telegrame publicate aparțin ieșenilor, urmate de cele ale locuitorilor din Ismail, Roman, Huși (p. 1), Fălticeni, Tecuci, Galați, Craiova, Calafat, Ploiești, Urlați (Prahova), Mizil și Focșani.
Cum de și-au uitat bârlădenii presupusul fiu și nu i-au trimis o telegramă de felicitare?

Membrii Consiliului Municipal Huși – V. Busnea, P. Marta și Ionică Vasiliu – îi scriau domnitorului: „Pre Înălțate Doamne! / Binevoiți a primi din partea Comunității întregi din Huși călduroasele felicitații pentru conservarea întru mulți și fericiți ani ani a zilelor Înălțimii Voastre, și întărirea României prin definitiva unire făcută de Înălțimea Voastră”.
Într-o altă telegramă, semnată de 35 de clerici și laici, sunt adresate cuvintele: „Pré Înălțate Doamne! / Unirea Principatelor, dorită cu căldură de către străbunii noștri, astăzi Măria Voastră ați realizat-o; pentru care subscrișii vin cu respect a Vă depune omagiile de recunoștință și a Vă ura ani îndelungați și fericire pe tronul României. / <semnăturile> / Huși”.
Domnitorul nu a fost uitat nici de Comunitatea Evreească din Huși, care i s-a adresat la rândul ei: „Pré Înălțate Doamne! / Precum în Templu am rugat pe Iehovah și acum, Prea Înălțate Doamne, Vă felicităm. / Dumnezeu, ce dă sprijin Monarhilor ca Împăratul David, care deschide drumuri în mările cele mari, tot Acela să binecuvânteze, să păzească și să apere Națiunea și Tronul României Unite, cu Înălțimea Voastră, Alesul ei din 24 ianuarie. / Dumnezeu, Împăratul Împăraților cu milostivirea-I să Vă îndelunge viața și să Vă păzească de toți dușmanii și de toate primejdiile. Vivatu Alecsandru Ioan I! Vivat România! / Pentru comunitatea Ebraică din Huși. / Sulem Saraf, Bercu Scwarț, Avraam Marcovici”.
Șirul telegramelor de felicitare hușene este încheiat prin cea a lui D. Miclescu, prefectul districtului Fălciu: „Pré Înălțate Doamne! / Binevoiți a primi din partea tuturor funcționarilor civili și militari din acest district expresia devotamentului, felicitațiunea pentru conservarea întru mulți ani a zilelor Înălțimii Voastre, precum și bunul Augur pentru întărirea României și a Tronului ci prin definitivă Unire făcută de Înălțimea Voastră”.

Emoționantă ni s-a părut depeșa mamei domnitorului, Soltana Cuza (Cozadini), coborâtoare dintr-o familie greco-italiană: „Am dorit a mai trăi numai ca să văz România-Unită. Astăzi doresc ca Dumnezeu să-mi mai lungească viața numai ca să mă bucur câtva timp de binefacerile acestei sfinte Uniri. Te felicit pentru acest Act mare. Eu sunt sănătoasă, și poci oare să nu fiu bine, astăzi mai ales?” („Monitorulŭ. Jurnalŭ oficialŭ”, nr. 22, din 29 ianuarie 1862, p. 1).

Cinste mamei sale și hușenilor pentru gândurile exprimate în aceste telegrame, a căror conținut ar trebui să le dea de gândit politicienilor de astăzi.

NOTĂ: Reproducerea telegramelor s-a făcut conform normelor ortografice actuale.

Comments

comments