OMNIA csm husi tenis

În atenția elevilor hușeni care absentează de la orele de curs!

martie 24th, 2016 | de H PS
În atenția elevilor hușeni care absentează de la orele de curs!
Local

În această săptămână, polițiștii vasluieni au desfășurat pe raza municipiilor Vaslui, Bârlad, Huşi şi oraşului Negreşti, o acţiune cu efective mărite, pentru creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii, precum și pentru întărirea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

La acţiune au participat polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Vaslui, Poliţiilor municipiilor Vaslui, Bârlad, Huşi şi Poliției orașului Negreşti, reprezentanți din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vaslui, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Vaslui, Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui.

Polițiștii au verificat 64 societăţile comerciale şi persoane fizice care desfăşoară activităţi de comerţ în incinta şi zona adiacentă a unităţilor de învăţământ. De asemenea, au fost verificate și locurile şi zonele (baruri, cafenele, internet cafe, săli de biliard, parcuri, săli de joc) situate în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, pentru identificarea elevilor care absentează de la orele de curs. În cadrul acțiunii au fost constatate 11 cazuri de absenteism școlar.

De asemenea, polițiștii au verificat modul de executare a serviciului de către personalul de pază şi de funcţionare a sistemelor de supraveghere la 46 de unităţi de învăţământ din județ.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale iar valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 8.630 lei.

Comments

comments