OMNIA

Inchisoare cu suspendare pentru cei 3 preoti care l-au şantajat pe fostul episcop al Huşilor

octombrie 12th, 2018 | de husipesurse
Inchisoare cu suspendare pentru cei 3 preoti care l-au şantajat pe fostul episcop al Huşilor
Local

Trei preoţi, acuzaţi în cursul anului trecut că l-au şantajat pe fostul episcop Corneliu Bârlădeanu, au fost condamnaţi miercuri, de magistraţii de la Tribunalul Vaslui, la câte doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, informează Agerpres.

De asemenea, instanţa le-a interzis celor trei dreptul de a fi aleşi în funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi preoţi. Celor trei le-a fost fixat un termen de supraveghere de trei ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, inculpaţii fiind totodată obligaţi la plata unor amenzi penale şi la efectuarea de muncă neremunerată, în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile.

Sursa: hotnews.ro

Comments

comments