OMNIA csm husi tenis

MAE: Trei români au fost răniți în atentatele din Bruxelles. Doi dintre aceștia se află la spital, iar altul a fost externat

martie 22nd, 2016 | de H PS
MAE: Trei români au fost răniți în atentatele din Bruxelles. Doi dintre aceștia se află la spital, iar altul a fost externat
Extern

Trei români au fost răniți în atentatele comise marți la Bruxelles, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe, printr-un comunicat, citat de B1 TV. Doi dintre aceștia sunt internați în spital, iar un altul a fost deja externat, se arată în comunicatul MAE.

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

”Ministerul Afacerilor Externe transmite că, potrivit informaţiilor deţinute la acest moment, există confirmarea faptului că trei cetăţeni români au fost răniţi în atentatele care au avut loc astăzi, 22 martie, la Bruxelles. Dintre aceştia, doi cetăţeni români se află în spital, iar unul a fost deja externat. Consuli din cadrul ambasadei României la Bruxelles urmează să îi viziteze pe cetăţenii români spitalizaţi”, informează MAE.

Una dintre persoanele internate este o femeie care a fost rănită la picior și ulterior internată la Spitalul Militar din Bruxelles, unde ar fi suferit o intervenție chirurgicală, informează B1 TV. Femeia, din Constanța, este director în cadrul Autorității Navale Române și se afla pe aeroportul din capitala Belgiei de unde tebuia să ia un avion spre Lisabona.

Reprezentanții ministerulului arată MAE este în legătură permanentă cu autoritățile belgiene pentru a verifica dacă printre persoanele afectate se află şi alţi cetăţeni români şi este pregătit să acorde asistenţa consulară necesară.

Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziția cetățenilor români precum şi rudelor acestora următoarele contacte telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854.-180184

Sursa – B1 

Comments

comments