Mărțișorul – legende și povești.

Național

Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie. După vechiul calendar roman, 1 Martie era prima zi din an şi se celebra sărbătoarea „Matronalia” la care se desfăşurau serbările lui Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.

Mărţişorul celebrează venirea primaverii. Dăruit de 1 martie, este un obicei specific românesc. În această zi, bărbaţii oferă doamnelor şi domnişoarelor apropiate mărţişoare, despre care se consideră că sunt aducătoare de fericire si noroc.

Legenda Mărţişorului

Mărţişorul este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. La începuturi, acesta era reprezentat printr-o monedă, apoi s-a transformat în mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe o aţă.

Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele.

Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.

De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre, în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja gingăşia şi sensibilitatea.
Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie, pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.

După 12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primăvară însorită.

Legenda Babei Dochia și Mărțișor:

Prima zi a primăverii era sărbătorită incă de acum 8.000 de ani, conform descoperirilor arheologice. În timpul dacilor, mărtisoarele erau pietricele albe și roșii, înșirate pe o ată. De asemenea, în trecut, mărtisoarele erau monede atârnate de fire de lană, negru cu alb. Tipul de monedă, aur, argint sau bronz, indică statutul social. Ele erau purtate la gât sau la încheietură mâinii, numindu-se, mai târziu mart sau mărtigus.
Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumusețe și previn arsurile cauzate de soare. Acestea erau purtate pană când copacii începeau să inflorească și, apoi, erau atârnate de crengile lor.
Folcloriștii au găsit interpretări ale Mărtisorului în civilizația antică, atribuindu-i o descendentă directă din emblemele războinicului Mars, pentru că, la Idele lui Marte, când zăpada nu era incă topită în întreg Imperiul Roman, puțeau începe campaniile militare. Roșul și albul semnifică, așadar, tocmai această zi-vitalitate și victorie, pe de o parte, și purificare și inaugurare, pe de altă.

Apoi s-a afirmat că împletirea celor două culori ar fi o amuletă puternică împotrivă deochiului și un semn al candorii.

Mărtisorul este legat, în cultura populară, și de legendă Babei Dochia. Obiceiul Mărtisorului este o parte din scenariul ritual de înnoire a timpului, la moartea și nașterea simbolică a Dochiei. După unele tradiții, firul lui ar fi tors chiar de bătrană, în timp ce urca cu oile la munte. Astfel, întrucât Mărtisorul este inseparabil de tradiția Dochiei carpatice, se poate afirma, cu certitudine, că acesta este un obicei vechi românesc, atestat în toate zonele locuite de români și de aromâni, preluat apoi de alte popoare din centrul și sud-estul Europei.
O altă legendă de demult spune că o femeie bătrană care se numea Dochia avea o fiică vitregă, pe care nu o suferea, și a trimis-o la rău, într-o zi de iarnă cumplită, să spele o haină foarte murdară pană devine albă că omătul.
Fată a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla mai mult, pe atât devenea haină mai neagră. Atunci a apărut un bărbat, care se numea Mărtisor și a întrebat-o de ce plânge, iar ea i-a povestit ce i se întâmplat.
Mărtisor i-a oferit o floare roșie și albă, îndemnând-o să spele incă o dată veșmântul. Când a ajuns fata acasă, haină era albă că zăpada, iar bătranei Dochia nu i-a venit să își creadă ochilor. Deodată, a văzut floarea din părul feței și a crezut că venise primăvara.
Dochia a plecat cu turma pe munte. Pe drum, vremea era frumoasă, așa că și-a aruncat cojoacele, dar, după aceea, a fost prinsă de burnită. Când a ajuns în vârf, i s-a arătat Mărtisor: Vezi cât de rău este să stai în frig a spus el, tu, cea care ți-ai obligat fiică să spele iarnă hainele la rău.
Bătrana a rămas singură pe munte, a venit gerul, iar oile au fost transformate în pietre. De atunci, roșul și albul simbolizează luptă dintre bine și rău, dintre primăvară și iarnă.

În credința populară, Mărțișorul era numit „funia anului” și reprezenta cele 365 de zile ale anului. Ea era alcătuită din împletitura a două fire de ață: una albă și una neagră. Ața simboliza dualitatea viață-moarte, bine-rău, iarnă-vară, fertilitate-sterilitate sau lumina-întuneric.

Comments

comments