OMNIA csm husi tenis

Micii șahiști din Huși premiați la concursul „Trofeul Deliciosul de Vaslui”

februarie 29th, 2016 | de Husi pe surse
Micii șahiști din Huși premiați la concursul „Trofeul Deliciosul de Vaslui”
Sport

 Sâmbătă, 27 februarie, un număr de 17 copii din cadrul Clubului de Șah GAMBIT HUȘI, au participat la concursul de șah „Trofeul Deliciosul de Vaslui”, organizat de către Asociația Județeană de Șah Vaslui, în sediul Școlii nr. 9 Vasile Alecsandri din Vaslui.

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

La categoria neclasificati au participat 24 copii din județele Vaslui și Iași, iar  hușenii noștri au câștigat 12 din cele 14 premii existente, depășind obiectivul propus, copiii fiind foarte bine pregătiți și dornici de victorii și afirmare.

„Țin să mulțumesc copiilor, părinților, dar nu în ultimul rând celor care ne-au sprijinit; domnului Ciomaga și întregii sale echipe de la Viacons Rutier. Micii șahiști hușeni au fost la înălțime atât prin numeroasă participare cât și prin rezultatele obținute. După o zi lungă de efort ne-am bucurat împreună timp de 90 minute în Silver Mall unde s-au simțit foarte bine.” a declarat Marius Ursan 123123132132

Urmează un alt turneu de șah în Huși unde vor participa copii din Bârlad, Vaslui, Negresti și Iași. În perioada următoare vor legitima un număr de 15 copii în cadrul Feaderației Române de Șah, pentru a participa la tot mai multe turnee.

„Important este că, deși suntem la început deja se cunoaște activitatea noastră și se văd rezultatele la nivelul județului Vaslui. Tot mai mulți copii din Huși vin la lecțiile de șah, le place și aleg să continue alături de noi formând o echipă puternică. Noi sperăm doar să facem față setei de cunoaștere a acestor minunați puști. Suntem bombardați cu întrebări la fiecare lecție și suntem surprinși cât de repede învață cât și de faptul că ne solicită mult, vor tot mai mult.” a completat hușeanul Mihai Ursan.

Comments

comments