OMNIA

Primul Așezământ Social al Episcopiei Huşilor. PS Ignatie: „Noi, tot ceea ce facem, avem această conştiinţă, că le facem pentru veşnicie! Nu pentru a ieşi în evidenţă, ci pentru că aceasta este menirea noastră prin excelenţă!”

noiembrie 22nd, 2018 | de Husi Pe Surse
Primul Așezământ Social al Episcopiei Huşilor. PS Ignatie: „Noi, tot ceea ce facem, avem această conştiinţă, că le facem pentru veşnicie! Nu pentru a ieşi în evidenţă, ci pentru că aceasta este menirea noastră prin excelenţă!”
Local

În după-amiaza zilei de miercuri, 21 noiembrie a.c., Părintele Episcop Ignatie al Huşilor a inaugurat Așezământul Social „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Fălciu, primul Centru social al Episcopiei Huşilor, aflat sub tutela Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă Huşi”.

Evenimentul a debutat cu o slujbă de binecuvântare oficiată de Ierarhul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi alcătuit din părinţii consilieri de la Centrul Eparhial Huşi şi părinţii protopopi din Eparhie.

În cuvântul adresat celor prezenţi, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre motivaţia principală a activităţilor sociale întreprinse de Biserică:

„Este un moment de mare bucurie pentru Episcopia noastră, pentru că am reuşit să inaugurăm primul Centru dintre cele pe care intenţionăm să le deschidem în perioada imediat următoare. (…)

Una din grijile constante ale Bisericii este cea pentru copii şi pentru persoanele aflate în dificultăţi materiale. Tot ceea ce facem pentru ei, facem pentru Dumnezeu. Prin copii, Îl vedem pe Hristos.

În Biserică, filantropia, atitudinea de dragoste faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru, capătă valenţe veşnice. Noi, tot ceea ce facem, orice activitate socială, orice gest de dragoste, avem această conştiinţă, că le facem pentru veşnicie! Nu le facem pentru a ieşi în evidenţă sau pentru a câştiga vreun capital de imagine, ci pentru că aceasta este menirea noastră prin excelenţă, de a veni în sprijinul celor sărmani! Noi întreprindem toate aceste activităţi sociale cu o intenţie foarte precisă: să Îl aşezăm pe Hristos, valorile evanghelice, în sufletele copilaşilor şi ai beneficiarilor acestor Centre.”

În continuare, Ierarhul Huşilor a prezentat activitatea ce se va derula în Centrul social de la Fălciu:

„Așezământul Social „Sfântul Ierarh Nicolae” din Fălciu dispune de două module de asistență socială: un Centru de zi pentru 25 de copii, unde vor primi mai multe mese şi vor beneficia de servicii educative, servicii de consiliere psihologică şi activităţi recreative și un Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru 25 de persoane vârstnice”.

Totodată, Preasfinţitul Ignatie a mulţumit părintelui consilier economic şi social Vladimir Bergoi pentru efortul susţinut depus pentru înfiinţarea Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă Huşi”, pentru deschiderea acestui Centru, precum şi pentru pregătirea celorlalte Centre, într-un ritm foarte rapid.

De asemenea, Ierarhul Huşilor a mulţumit şi domnului Neculai Morar primarul comunei Fălciu, cel care a pus la dispoziţie spaţiul necesar pentru desfăşurarea activităţilor, reprezentanţilor Consiliului Județean Vaslui şi ai DGASPC Vaslui.

Domnul primar Neculai Morar, în intervenţia sa, a mulţumit pentru modul foarte frumos în care s-a concretizat colaborarea cu Episcopia Huşilor pe plan social filantropic.

Copiii beneficiari ai Centrului au primit din partea Părintelui Episcop Ignatie pachete cu dulciuri. Activităţile prezente în programul zilnic fiind foarte atractive, deja mai mulţi părinţi prezenţi şi-au manifestat intenţia de a-şi aduce proprii copii în cadrul Aşezământului.

IMG-20181121-WA0251

Comments

comments