OMNIA csm husi tenis

Proiect important pentru locuitorii de pe strada Cpt. Anastasiu – investiții de peste 60 mii lei

ianuarie 10th, 2017 | de Huși pe Surse
Proiect important pentru locuitorii de pe strada Cpt. Anastasiu – investiții de peste 60 mii lei
Consiliul Local Husi

Luni, 9 ianuarie, aleșii locali s-au întâlnit într-o ședință extraordinară. În atenția acestora a intrat strada Căpitan Anastasiu.

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

Astfel, s-a votat un proiect de hotărâre privind aprobarea utilizării excedentului bugetar în suma de 61,37 mii lei înregistrat la 31.12.2016, ca sursă de finanțare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare în vederea decontării sumelor aferente obiectivului de investiţii “Modernizare strada Căpitan Anastasiu – Municipiul Huşi”

Excendentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar, pe cele două secțiuni, după efectuarea regulatizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art.6 lit. a), a celor exceptate la art.6 lit. b) și a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete precum și după achitarea plăților restante, se raportează în exercițiul financiar precum și după achitarea plăților restante se raportează în exercițiul financiar următor și se utilizează, în baza hotărârilor autorităților deliberative, ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, printre altele.

Conform contului de execuție bugetară al Municipiului Huși încheiat la 31.12.2016 (avizat de Trezoreria Huși) se înregistrează un excedent de 61.365,73 mii lei.

anas1 anas2

 

Comments

comments