Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că printre persoanele rănite în atentatul care a avut loc în seara zilei de 8 martie 2016 la Tel Aviv se află și un cetăţean român, care în prezent este internat într-un spital din capitala Statului Israel, în stare stabilă.
„Ambasada României la Tel Aviv este în legătură permanentă cu spitalul, pentru a oferi asistenţă consulară, în situaţia în care acest lucru se va impune„, precizează MAE.
O persoană a fost ucisă (un american) şi alte nouă rănite într-un multiplu atac cu cuţitul al unui bărbat într-o suburbie din sudul oraşului Tel Aviv, Jaffa, a precizat marţi seara poliţia, care în cele din urmă l-a omorât pe atacator, relatează AFP. Mulţi dintre cei înjunghiaţi se află în stare gravă. Atacatorul a înjunghiat prima dată câteva persoane în fostul port Jaffa, după care a fugit spre locul de plimbare de la malul mării şi a înjunghiat alte persoane în apropierea unui restaurant. Atacurile au survenit la aproximativ 15 minute de locul unde vicepreşedintele american Joe Biden, în vizită în Israel, era primit de fostul preşedinte israelian Shimon Peres, spune Agerpres.
Şi preşedintele Iohannis se află în această perioadă într-o vizită în Israel.
Sursă – Stiripesurse.ro