OMNIA

Sărbătoarea dansului vasluian la ,,Cine stie dans, câștigă!” – “Dansul face legea la Berezeni!”

mai 7th, 2019 | de Husi Pe Surse
Sărbătoarea dansului vasluian la ,,Cine stie dans, câștigă!” – “Dansul face legea la Berezeni!”
Local

Duminică, 5 mai 2019, a avut loc la Berezeni Concursul – Festival Județean ,,Cine stie dans, câștigă!”, ce s-a desfășurat sub egida  “Dansul face legea la Berezeni”.

Peste 300 de copii din județ au intrat în povestea “Totul in Univers are ritm. Hai la dans, Vasluiul meu iubit”, au simțit bucuria dansului și au creat un spectacol de senzație. 23 de formații din Berezeni, Vaslui, Mușata, Rânceni, Vetrișoaia, Deleni și Hurdugi au prezentat genuri de dans, precum: dans popular, dans tematic, fantezie coregrafică, vals, dans modern, dans etno, charleston, numere de exceție grație talentului copiilor, dar și măiestriei și priceperii instructorilor.

S-au acordat 19 premii I, 3 premii II și un premiu III. Așadar, s-a mai scris o pagină bogată în istoria comunei Berezeni, care a fost astăzi  “capitala” dansului vasluian.

,,Cine stie dans, câștigă!” dezvoltă: potențialul creativ, cognitiv, estetic și artistic al copiilor, gustul pentru frumos, spiritul competitiv al elevilor, comunicarea și relaționarea prin limbajul universal al dansului, relații de prietenie, simțul ritmic și melodic, întărește relațiile familie- școală- părinți.

Acesta oferă posibilitatea participanților de a-și etala abilitățile psiho-motorii în compania celorlați colegi din județ și asigură colaborarea și respectul reciproc, sensibilizarea părinților și a iubitorilor dansului, promovând dansul și tradițiile naționale și internaționale.

Concursul este organizat de Grădinița cu P.N. Nr. 2 Berezeni – Școala Gimnazială ,,Anastasie Fătu” în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Casa Corpului Didactic Vaslui, Primăria Berezeni, Agroind Berezeni, Asociația Judeteană “Sportul Pentru Toți” Vaslui, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Husi, Palatul Copiilor Vaslui, Colegiul Economic ,,Anghel Rugină” Vaslui.

Coordonatii Festivalului au fost: Prof. Popescu Zoica – Inspector pentru Educatie Timpurie; Ed. Nedelcu Ioana- Grădinița cu P.N. Nr.2 Berezeni; Din echipa de organizare au mai făcut parte: Prof. Mustățea Monica – inspector pentru activități extracurriculare; Prof. Ungureanu Dorina – director Scoala Gimnazială “Anastasie Fătu” Berezeni; Prof Elena Anusca Doglan – președinte Asociația Județeană “Sportul pentru toți” Vaslui;

Sponsorii Festivalului, cei care au facut posibila realizarea lui:  Sponsor Principal – Agroind Berezeni – inginer Talmaciu Sorin; preot Nistor Nelu; ed. Nedelcu Ioana.

59426047_2214251641997602_2456655159405576192_o 59574158_2214251651997601_5666652384302989312_o 59576031_2214251661997600_1069335531151687680_n 59842592_2214251975330902_6380967572329725952_o 59911174_2214251965330903_7789502702643314688_o

Comments

comments