OMNIA csm husi tenis

Situația persoanelor afectate de epidemia noului coronavirus ( COVID -19)

martie 23rd, 2020 | de Husi Pe Surse
Situația persoanelor afectate de epidemia noului coronavirus  ( COVID -19)
Local

Aducem la cunoștința cetățenilor județului Vaslui că in data de 22.03.2020, conform raportării Direcției de Sănătate Publică Vaslui, situația persoanelor afectate de epidemia noului coronavirus ( COVID -19) se prezintă astfel:
Persoane în carantină 39;
Persoane în izolare la domiciliu 1656.

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui în ultimele 24 de ore au fost aplicate 15 sancțiuni în valoare de 45.300 lei, pentru nerespectarea măsurilor de combatere a infecției cu COVID -19.
Pentru respectarea măsurii de izolare la domiciliu Direcția de Sănătate Publică Vaslui, în decursul zilei de 21.03.2020, a efectuat 5 controale și a aplicat 2 avertismente.

În urma Ordonanței Militare nr 2/ 21.03.2020, publicată în Monitorul Oficial numărul 232 din 21.03.2020 Partea I, la nivelul județului Vaslui au fost adoptate noi măsuri pentru gestionarea infecțiilor cu Covid – 19.
Măsurile ce vor fi implementate de către autoritățile publice locale:
-Pe pagina de internet, la avizierele instituțiilor și în celelalte locuri de afișare stabilite de către conducerea unităților administrativ – teritoriale, vor fi aduse la cunoștința cetățenilor reglementările prevăzute la art. 3, 4, 5 și 7 din Ordonanta militară nr. 2/21.03.2020;
-Toate unitățile administrativ – teritoriale vor pregăti un plan de măsuri pentru sprijinirea persoanelor izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, prevăzute în Ordonanta militară nr. 2/21.03.2020;
-La nivelul tuturor unităților administrativ – teritoriale se va institui serviciul de permanență, în fiecare zi între orele 6.00 – 21.00.

Toți furnizorii de utilități publice din județ vor lua măsuri ca persoanele care asigură funcționarea și intervenția, să aibă asupra lor în orice moment actele de identitate și legitimația de serviciu.

Instituția Prefectului – județul Vaslui aduce la cunoștința cetățenilor județului o serie de măsuri emise de către Ministrul Afacerilor Interne în Ordonanța Militară nr. 2 / 2020:
– Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
– În intervalul orar 6:00–22:00 se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
-Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22:00, ora României.
-Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
– Fac excepție de la aceste prevederi personalul din cadrul Administrației Prezidențiale, Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Public, instituțiilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, corpului diplomatic și personalul care asigură serviciile de utilitate publică.

-Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

– Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

-Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.

Instituția Prefectului – județul Vaslui adresează cetățenilor recomandarea de a respecta măsurile dispuse de autorități pentru limitarea și prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

Comments

comments