OMNIA csm husi tenis

Slujba Parastasului la doi ani de la mutarea la cele veșnice a Arhimandritului Mina Dobzeu

iunie 4th, 2020 | de Husi Pe Surse
Slujba Parastasului la doi ani de la mutarea la cele veșnice a Arhimandritului Mina Dobzeu
Local

Sâmbătă, 6 iunie 2020, începând cu ora 11.00, la Catedrala Episcopală din Huși, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți, va oficia slujba Parastasului pentru părintele arhimandrit Mina Dobzeu, la doi ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

 

Părintele Mina Dobzeu a trecut la Domnul, joi, 7 iunie 2018, în chilia sa din cadrul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși, slujba înmormântării fiind oficiată sâmbătă, 9 iunie 2018.

Părintele Mina Dobzeu, statornic mărturisitor al credinței în perioada comunistă și cel care l-a botezat în închisoare pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, s-a născut pe 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna, Republica Moldova. La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948, este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955. Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, al cărei stareț a fost între anii 1978-1988. În anul 1988 este din nou arestat, timp de opt luni, pentru „răzvrătire” și „uneltire împotriva siguranței statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în şapte scrisori adresate direct lui Nicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul adus de comunism. După reînființarea Episcopiei Hușilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși.

 

Comments

comments