În P.T.F. Albiţa, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit mii de ţigarete de provenienţă R. Moldova, ascunse în patul cabinei şi în spătarele scaunelor unui autocamion, lipite pe corpul persoanelor prezente la control sau ascunse în bagajele proprii.
*În ziua de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 07.30, la P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Adrian B., în vârstă de 32 de ani, conducând un autocamion, înmatriculat în România.
* Tot în P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, călătorind cu diferite mijloace de transport, şase persoane, cetăţeni români şi R. Moldova, cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani.
În urma controalelor amanunţite efectuate supra mijloacelor de transport şi a persoanelor au fost descopertie, ascunse în patul cabinei şi în spătarele scaunelor autocamionului, lipite pe corpul persoanelor şi în bagajele personale, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 13.320 ţigarete, cu timbru de acciză R. Moldova
Conform prevederilor legale, în toate cazurile a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 2.966 lei şi sancţionarea contravenţională a persoanelor cu amenzi în valoare totală de 32.500 lei.
A declarat Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui – Inspector de poliţie MIRICĂ IRINA