OMNIA csm husi tenis

Ţigări de contrabandă şi permis fals la controlul de frontieră din P.T.F. Albiţa

ianuarie 4th, 2016 | de Husi pe surse
Ţigări de contrabandă şi permis fals la controlul de frontieră din P.T.F. Albiţa
Local

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trtecere a Frontierei Albiţa au depistat un bărbat, cu cetăţenie română şi R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

Apartamente in regim hotelier Husi - Omnia

În ziua de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Franţa, Valeriu I., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 38 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la controlul de frontieră, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, Valeriu I. a declarat că în urmă cu aproximativ un an de zile, permisul de conducere valabil deţinut i-a fost reţinut pentru o perioadă de 90 de zile de către poliţia rutieră din municipiul Giurgiu, pentru că a depăşit viteza legal admisă şi că, având nevoie urgentă de permis de conducere, a apelat la un prieten, care, în baza unei copii xerox a permisului real, i-a confecţionat permisul de conducere pe care l-a prezentat la controlul de frontieră în P.T.F. Albiţa.

În cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals şi uz de fals.

Ţigări de contrabandă ascunse în căptuşeala a două trolere

În P.T.F. Albiţa, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit ţigarete de provenienţă R. Moldova, ascunse în căptuşeala a două trolere.

În ziua de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, la P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Igor B., în vârstă de 33 de ani, conducând un autoturism marca Skoda, înmatriculat în Italia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului ocazie cu care echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit ascunse şi nedeclarate, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, cantitatea de 1.700 ţigarete, cu timbru de acciză R. Moldova, ascunse în căptuşeala a două trolere.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 379 lei şi sancţionarea contravenţională a lui Igor B. cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui: Inspector principal de poliţie MIRICĂ IRINA

Comments

comments