OMNIA

„Unic din prima secundă” – Marșul pentru viață 2019

martie 20th, 2019 | de Husi Pe Surse
„Unic din prima secundă” – Marșul pentru viață 2019
Local

„Unic din prima secundă” este genericul ediției de anul acesta a Marșului pentru viață, ce se va desfășura sâmbătă, 23 martie a.c., la Vaslui.

Evenimentul va începe la ora 13.00, în Centrul Civic, cu mai multe momente artistice și luări de cuvânt, apoi, de la ora 14.00, se va porni pe traseul: Centrul Civic – Biserica „Sfântul Ioan” – intersecția Crucea Gării – Bulevardul Traian – Piața Traian – Liceul Mihail Kogălniceanu – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Centrul Civic.

Anul trecut, Marșul pentru viață a fost organizat în aproximativ 300 de orașe din România și Republica Moldova.

„Am această convingere că fiecare dintre noi suntem „setați”, programaţi – ca să folosesc un termen la modă, evitând intenţionat unul specific bisericesc – să iubim viața. Suntem setați să tânjim pentru viaţă, să ne îndrăgostim de tot ceea ce ține de viața, pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o fiecăruia în parte. Și de vrem, și de nu vrem, viața este un mare dar, de care ne bucurăm clipă de clipă. Dacă noi ne pronunțăm împotriva avortului, de fapt susținem viața. Nu interzicem „dreptul” nimănui. Suntem pro-viață”. – PS Ignatie, Episcopul Hușilor

bbbb

Comments

comments