Viaţa şi operele pictorului huşean Adam Bălțatu| GALERIE FOTO: Case din Huşi

Cultural

Provenit dintr-o familie de răzeşi podgoreni, Adam Bălţatu s-a născut la 8 iunie 1899 în Huşi. Şi-a început şcoala primară în oraşul natal şi a continuat-o la Iaşi, unde s-a mutat cu familia în anul 1909.

Tot în capitala Moldovei a urmat Gimnaziul „Alexandru cel Bun” (1912-1914), după care s-a înscris ca audient la Şcoala de Belle Arte, la clasa pictorilor şi profesorilor Gh. Popovici şi C. Artachino.
Încă din primul an de studii i s-a acordat bursa „Gh. Şiller”. A debutat la Salonul Oficial al pictorilor moldoveni din 1916, cu 75 de lucrări. În 1917 se retrage din şcoală şi pleacă la Bucureşti, unde deschide o expoziţie în sala „Mozart”.

Cu banii câştigaţi în urma organizării expoziției, împreună cu A. Băeşu şi sculptorul Mihai Onofrei, se îndreaptă spre Italia, unde este admis în anul VII al Şcolii de Belle Arte din Roma.Aici s-a întâlnit cu Sabin Popp, Ştefan Neniţescu, Lucian Grigorescu.
Din motive financiare şi de sănătate, după câteva luni se întoarce în ţară, mai întâi la Huşi, apoi la Bucureşti. Între anii 1923-1929 deschide trei expoziţii personale în capitală şi întreprinde o călătorie de documentare în Italia şi Franţa.

În prima parte a carierei sale a fost profesor de desen şi caligrafie la seminarul din Huşi şi la Liceul „Cuza Vodă“.
În 1950 este conferenţiar la Catedra de desen, pictură şi compoziţie la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti, devenind profesor, din 1952 şi până în 1966.

Printre personalităţile picturii româneşti moderne, locul lui Adam Bălţatu este de necontestat acela al pictorului onest şi virtuos, ce a emanat încă de la începutul carierei respectul faţă de valorile tradiţionale ale unei culturii proprii şi original româneşti.
Artist al nuanţelor poetice, al meditaţiei calme, străbătută de duioşie în faţa motivelor din natură, pictorul a adus în arta sa un elogiu simplităţii şi sincerităţii. Adam Bălţatu a împletit în creaţia sa vigoarea şi fermitatea convingerilor cu modestia, blândeţea şi molcomia atât de proprii obârşiei sale moldovene.

A transpus pe pânză imagini din împrejurimile Huşului natal, din vecinătăţile Iaşului ori de pe valea Bârladului. Deşi a pictat scene de gen, naturi statice, flori, compoziţii, peisajul a fost genul său de predilecţie.
Poet al cerurilor diafane şi al zărilor largi, al colţurilor de pădure, pictorul a închegat în pânzele sale o delicată poezie a vegetalului.

Din multitudinea peisajelor sale, cităm: „Toamnă la Huşi”; „Pe valea Prutului”; „Pe Valea Bicazului”; „Apus de soare”; „Seară de primăvară”; „Vara după ploaie”; „Târg la Iaşi”; „Iarmaroc la Tg. Neamţ”; „Sat de pescari pe malul mării”; „Peisaj de munte”. Cu talent şi gingăşie a creat naturi statice şi flori: „Pansele”; „Flori de câmp”; „Flori de toamnă”; „Crizanteme”; „Flori şi mere” etc. Remarcabile sunt şi portretele: „Cap de bătrân”; „Profil”; „Cap de fată”; „Femeia cu cartea”; „Copilul olarului” şi „Autoportretul artistului”.
Credincios spiritului tradiţiilor statornicite de marii clasici ai picturii noastre, Adam Bălţatu a contribuit, prin creaţia sa, la lărgirea cadrului artei româneşti moderne, afirmându-se ca o natură originală şi independentă. A trecut în lumea umbrelor în ziua de 3 mai 1979 la Iaşi.

Tablourile lui Bălţatu se caracterizează atât prin armonia închegată în subiect, cât şi prin tehnică. După cum se remarcă şi în Case la Huşi, aşezarea umană este în perfectă armonie cu natura, care redă cu onestitate melancolia unei zile terne şi singuratice de toamnă, rezonând cu lipsa de personaje din compoziţie. În prim plan se remarcă copacul desfrunzit care încadrează subtil compoziţia în partea dreaptă a tabloului. În stânga, compoziţia este încadrată de drumul care conferă o linie de perspectivă lucrării. Se observă gospodăriile tradiţionale româneşti, cu arhitectura caracteristică zonei şi obiectele specifice traiului rural; butoaiele de lemn zac în gospodărie pregătite pentru depozitarea vinului, iar carul zăbovește în ogradă, după ostenirea muncii de o vară.

Casele înşiruite una după alta în înfrăţiri de linii şi volume dau ritmicitate compoziţiei, alături de nuanţele şi culorile care se succed treptat şi echilibrat. Predomină nuanţele tomnatice şi pământii de brunuri, ocruri şi verde ofilit. Până şi cerul, deşi senin în zare, pare trecut şi obosit, asemeni vlăguirii unei zile de toamnă. Lumina este gri, la fel şi nuanţele dealurilor redate în depărtări, înfruntate doar de turla bisericii satului care se zăreşte semeaţă, răsărind după şirul de case şi gospodării.
Se remarcă onestitatea şi soliditatea execuţiei prin pasta aşezată temeinic în tablou, în tuşă viguroasă şi precisă, uimind prin fidelitatea de redare a anotimpului şi a luminii caracteristice, în armonie cu tonurile elementelor din cadru. De asemenea, pictorul reuşeşte să transmită întreaga încărcătură prin simplitatea de mijloace folosite. Se remarcă tonuri cuminţi care umplu linii ferme, asupra cărora nu s-a revenit cu îngroşări inutile. Linia lucrării rămâne limpede şi clară, conferind structură şi echilibru peisajului. Tabloul are caracterul finit, complet caracteristic, de fapt, lucrărilor lui Bălţatu. Case la Huşi uimeşte prin rotunjimea de redare a unui peisaj de înaltă picturalitate, de parcă ar reprezenta o carte poştală transmisă de artist privitorului chiar din locurile sale natale. (DUMITRESCU, Maria, „Adam Bălţatu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970)

Sursa:din-husi.blogspot.ro

GALERIE FOTO:

Comments

comments