OMNIA

ZIUA NAȚIONALĂ A CURĂȚENIEI! – sarbatorita de scolile husene printr-o amplă acțiune de ecologizare

septembrie 17th, 2018 | de husipesurse
ZIUA NAȚIONALĂ A CURĂȚENIEI! – sarbatorita de scolile husene printr-o amplă acțiune de ecologizare
Local

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, Colegiul Național ”Cuza Vodă”, împreună cu Colegiul Agricol ”Dimitrie Cantemir”, dar și cu școlile gimnaziale din Huși, au participat la o amplă acțiune de ecologizare, a două dintre cele mai poluate areale din împrejurimile orașului. Este vorba de Șoseaua Huși Stănilești și de Zona Bobești.

La activitate au participat peste 150 de elevi, îndrumați de profesori, care au dat dovadă de spirit civic și au  tras un semnal de alarmă asupra neglijenței unor semeni de-ai noștri, ca să nu o catalogăm lipsă de educație, cu privire la aruncatul deșeurilor nedegradabile în mediu natural.

Ar trebui să ne pese tuturor mai mult de mediul în care trăim, să îl vrem curat și nepoluat atât pentru noi, dar și pentru copii noștri, să conștientizăm că este o moștenire pe care am primit-o de la părinți și avem obligația morală să o lăsăm mai departe urmașilor.

Evenimentul organizat în cadrul ”Let’s Do It, Romania!”, este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în fiecare an începând cu anul 2010 și face parte din campania World Cleanup Day, ce a avut loc în aceeaşi zi la nivel mondial şi în cadrul căreia și-au anunțat participarea 380 milioane de oameni din 150 de ţări, adică 5% din populaţia globală.

IMAG2710 IMAG2717 IMAG2724

Comments

comments